Nouă distribuție pentru „Romeo și Julieta. Rock story”, pe 13 martie, la Sibiu
Publicul din Sibiu este invitat pe 13 martie la cea de-a noua reprezentație a spectacolului de dans contemporan „Romeo și Julieta. Rock story”, producție a Teatrul de Balet Sibiu, care revine pe scenă cu o distribuție nouă în rolurile solistice.
Spectacolul poartă semnătura coregrafică a lui Marcello Algeri, iar asistent coregraf este Sabrina Rinaldi. De această dată, personajele principale vor fi interpretate de artiști internaționali, aducând un plus de prospețime și energie producției.
În rolul Julietei va evolua Tara Darlami (Marea Britanie), în timp ce Romeo va fi interpretat de Luke Blair (Marea Britanie). Din distribuție mai fac parte William Davolls (Tybalt), Cosmo Sudbury (Mercutio) și Caitlin Godfrey (Regina Mab).
Reprezentanții Teatrului de Balet Sibiu anunță că mai sunt disponibile doar ultimele bilete pentru spectacol, acestea putând fi achiziționate online, prin linkul din comentarii.

Comentariile sunt închise.