Nu mai puțin de 29 de campusuri de învățământ dual vor fi înființate în România prin fonduri europene alocate prin PNRR.
„Unde altundeva decât într-o administrație locală condusă de liberali? Azi, la Oradea, s-a inaugurat primul campus de învățământ dual din țara noastră, în prezența președintelui PNL și candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Nicolae Ionel Ciucă, a președintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan și primarului municipiului Oradea, Florin Birta.
Și Sibiul va avea un campus dual: în luna martie, în prezența ministrei Educației, Ligia Deca, s-a semnat acordul de realizare a acestuia. În Sibiu și-au dat mâna pentru îndeplinirea acestui obiectiv: conducerea Universității Lucian Blaga, administrația publică locală a Municipiului Sibiu, Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, precum și reprezentanții celor 7 colegii și licee tehnice din Sibiu.
Este important ca toți tinerii din România să aibă condițiile necesare pentru a urma un drum în viață care li se potrivește, învățând meserii care le oferă ulterior locuri de muncă bine plătite, căutate și valorizate.
PNL a fost un promotor activ al învățământului dual, un sistem modern și care combină perfect formarea în școală și cea în cadrul unei întreprinderi.”, spune Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.