Prețul biletelor sau al abonamentelor la evenimentele organizate de Filarmonica de Stat Sibiu nu s-au mai modificat din anul 2019 și potrivit conducerii instituției de cultură, nici în acest an nu vor fi schimbări. Biletele pot fi achiziționate și de aici.
„În acest an nu vom modifica prețul biletelor sau al abonamentelor. Prețul acestora este aprobat prin hotărâre de Consiliu Județean la propunerea noastră ca deocamdată să rămână același. Ultima dată l-am crescut în 2019, atunci a fost un salt sensibil. S-a și vorbit despre acest lucru în acea perioadă. Cred că, în acest moment am împovăra publicul, căruia de fapt trebuie să îi mulțumim, deoarece și el este responsabil pentru o parte din succesul pe care îl avem. Probabil că le vom mări anul viitor, dar vedem ce se va întâmpla atunci.”, a spus Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.
Concerte simfonice
Loja centrală etajul 2 – 60 lei
Sală parter – 60 lei
Loje laterale – 50 lei
Balcon scenă – 30 lei
Concerte de educaţie muzicală pentru copii – 10 lei
(ATENȚIE! Accesul copiilor cu vârsta sub 7 ani este interzis în balconul de pe scenă)
Concerte simfonice extraordinare
Loja centrală etajul 2 – 100 lei
Sală parter – 100 lei
Loje laterale – 60 lei
Balcon scenă – 60 lei
(ATENȚIE! Accesul copiilor cu vârsta sub 7 ani este interzis în balconul de pe scenă)
Recitaluri camerale
Casa de Bilete:
Puteți achiziționa bilete la concertele noastre și direct de la casierie, conform următorului program:
Luni – Joi, între orele 10:00 – 12:00 și 13:00 – 16:00
Pentru mai multe informații vă rugăm sunați la: 0735566486
TARIFE CHIRIE SALA THALIA
Chirie Sala concert – 800 lei / oră

Comentariile sunt închise.