O femeie a fost găsită fără suflare în baie la Shopping City Sibiu

O femeie în vârstă de 63 de ani din Județul Sibiu a fost găsită decedată, luni dimineaţă, în baia centrului comercial Shopping City Sibiu din Șelimbăr.

Femeia a fost găsită de angajatul unui magazin, care a sunat la 112. La faţa locului au ajuns un echipaj al Poliției şi unul de la SMURD.  Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, conform protocolului de intervenţie, însă fără succes.

„Luni, 8 noiembrie, în jurul.orei 12,30, polițiștii au fost sesizați în legatură cu faptul că, în incinta toaletei unui magazin din Mall Shopping City Selimbar, se află decedată o femeie. Ca urmare a examinării sumare a trupului femeii în vârstă de 63 de ani, din Tălmaciu, realizată de către medicul legist din cadrul SML Sibiu, precum și din cercetările preliminare efectuate de către polițiști nu au rezultat indicii care sa sugereze ca femeia ar fi fost victima unei infracțiuni.”, a transmis pentru sibiul in imagini, Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu

Cadavrul a fost transportat la SML Sibiu in vederea efectuarii necropsiei, iar politistii Sectiei de Politie Rurala Selimbar au deschis o ancheta pentru stabilirea tuturor circumstantelor in care a survenit decesul femeii.

„În data de 08.11.2021, în jurul orei 11:18, ISU Sibiu a fost solicitat să intervină în Mall-ul situat pe raza localității Șelimbăr, unde o femeie de cca 63 de ani a fost găsită căzută în grupul sanitar. La fața locului s-au mobilizat prompt 2 echipaje SMURD dintre care un echipaj SMURD cu medic. Din păcate, femeia a fost găsită decedată.”, transmite Alina Voina, purtător de cuvânt al ISU Sibiu

Comentariile sunt închise.