Povestea de duminică este astăzi despre necesară memorie. Se împlinesc azi 75 de ani, trei sferturi de secol de la emiterea Ordinului nr. 105 din 14 mai 1948 prin care a fost declanșat cel mai mare val de arestări politice din istoria României.
Prin acest ordin emis de Teohari Georgescu, ministrul de interne comunist al infamului guvern Petru Groza, au fost arestați de către autoritățile comuniste, în noaptea de 14-15 mai și zilele care au urmat, zeci de mii de oameni învinuiți că sunt împotriva „noului regim”. A fost pus astfel în operă planul Moscovei de lichidare fizică a democrației din România. În acea zi fost declanșată operaţiunea de arestare a celor care erau considerați împotriva regimului comunist. Un plan național desfășurat concomitent în întreaga țară.
Arhivele operative consultate în ultimii ani confirmă că șefii unităților de siguranță din cadrul Ministerului de Interne erau mai de mult timp în posesia câte unui plic sigilat, pe care aveau indicația de a-l deschide atunci când vor primi un anumit semnal. Ordinul era acela de a aresta persoanele înscrise pe anumite liste. După reușita comuniștilor de a forța abdicarea regelui în decembrie 1947, după câteva luni a urmat pasul următor, de arestare și apoi eliminare fizică a tuturor celor ce reprezentau opoziție la comunism. România intra astfel pentru aproape 50 de ani în bezna sovietică.
În acea noapte de 14 mai au fost arestați liderul opoziției Iuliu Maniu, părintele Nicolae Steinhardt, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, părintele Iustin Pârvu și o serie de preoți și teologi precum Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nechifor Crainic, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Dumitru Bordeianu, precum și alte mii de români ce se opuneau comunismului.
Cei arestați au fost supuși unor metode de tortură îngrozitoare, pentru a divulga numele celor care luptau împotriva regimului, dar și cine sunt gazdele, sprijinitorii ori simpatizanții lor. Mulți dintre cei arestați au murit în anchetă în săptămânile și lunile care au urmat, asta deoarece arestările au continuat luni la rând, zi de zi şi noapte de noapte, în tot anul 1948. Un șir interminabil de procese aveau să umple paginile ziarelor comuniste din acel an, iar presa puterii relata cu lux de amănunte judecarea şi condamnarea a tot mai multor loturi de arestați, descriind pe larg planurile prin care aceștia se opuneau „binefacerilor noii orânduiri a poporului”.
Pentru cei arestați și condamnați, au urmat ani lungi de chinuri în înfiorătorul sistem concentraţionar comunist, fiind supuși la un adevărat regim de exterminare fizică, psihică și morală. Cu toate acestea, cei mai mulți au avut o atitudine demnă, suportând privațiunile şi umilințele, mărturisind valorile creștine şi autentic naționale, dovedind o etică superioară prin atitudinea față de semenii lor, asta în acele condiții în care teroarea îl transformă pe om în fiară. Sunt anii în care generalul Alexandru Nicolschi a orchestrat, la ordinul Anei Pauker, Experimentul Pitești, una dintre cele mai grotești și abominabile activități de dezumanizare din sistemele concentraționale ale dictaturilor lumii.
Unii dintre cei arestați atunci s-au distins ca adevărați sfinți ai închisorilor, rămânând în memoria camarazilor lor prin dragostea şi demnitatea luminoasă în care au înțeles să-şi sfârșească zilele, ca adevărați martiri. O parte a celor intrați în 1948 în închisori, au fost eliberați abia în 1964, prin câteva decrete date ca urmare a presiunilor lumii occidentale asupra regimului comunist, iar odată ieşiți din închisori, într-o societate care nu-i mai voia, izolați şi discriminați, aceștia au mai găsit puterea de a-i ierta pe cei ce le făcuseră atâta rău.
Printre cei arestați atunci putem găsi acele modele inspiraționale de demnitate, verticalitate și integritate de care avem atâta nevoie azi într-un prezent în care prea mulți dintre noi uită comod trecutul și își iau avânt inconștient să-l retrăiască.
De atunci nu a trecut decât o viață de om…
Sursă documentară: lectiadeistorie.ro
Comentariile sunt închise.