O Polițistă din Sibiu a primit 89 de apeluri telefonice în care era amenințată: „Vin și te omor la noapte, răspunde!”

89 de apeluri telefonice a primit o polițistă din Sibiu, în decurs de două săptămâni, de la un bărbat necunoscut care o amenința cu moartea și îi aducea grave injurii. „Continuam să o agasez pentru distracția mea”, a declarat tânărul identificat de anchetatori, recunoscând că hărțuia la telefon doar femei, scrie libertatea.ro

Potrivit sursei citate, polițista, care își desfășoară activitatea în cadrul Poliției municipiului Sibiu, era convinsă că mesajele de amenințare au legătură cu activitatea sa profesională. A depus o plângere la Biroul de Investigații Criminale solicitând identificarea și tragerea la răspundere a bărbatului care o hărțuiește atât prin apeluri, cât și prin mesaje telefonice.  Polițiștii au dispus supravegherea tehnică a numărului de telefon pe care colega lor primea amenințările.

Fără a ști că este monitorizată, persoana necunoscută a continuat să adreseze injurii și amenințări polițistei: „o să-ți dau bătaie de se sperie toți de tine”, „o să-ți fac, o să te fac să suferi pe tine și pe familia ta”, „o să vă arunc pe toți în aer”, „adică, în ce sens, că te lichidez eu – ai auzit de omor”, „fă, te omor…”, „fă, vin și te omor la noapte, răspunde”, „mâine te omor, jur”.

„Continuam să o agasez pentru distracția mea”

Timp de 13 zile, polițista a fost apelată de 89 de ori de bărbatul care amenința că o va lichida atât pe ea, cât și pe membrii familiei. În urma supravegherii postului telefonic, a fost identificat bărbatul care efectua apelurile: un tânăr de 24 de ani din comuna Gura Teghii, județul Buzău. În urma percheziției, a fost identificat telefonul folosit la hărțuirea femeii, în agendă numărul polițistei fiind memorat #31#, fără a fi adăugat vreun nume de contact.

Cu ocazia audierilor, tânărul a susținut se distra formând aleatoriu numere de telefon iar în momentul în care răspundea un bărbat închidea spunând că e greșeală. În cazul în care răspundea o femeie încerca să facă conversație cu aceasta. Același lucru l-a încercat și cu polițista, continuând să o apeleze, deși aceasta a solicitat să nu o mai sune.

El a recunoscut că îi adresa cuvinte injurioase și amenințări, invocând că acționa în acest mod în momentele în care femeia nu-i răspundea la apeluri. „Continuam să o agasez pentru distracția mea”, a declarat tânărul anchetatorilor.  Aplicarea pedepsei, amânată, supravegherea timp de 2 ani Trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de hărțuire, acesta a recunoscut acuzația solicitând să fie judecat prin procedura simplificată. Judecătoria Sibiu a dispus condamnarea bărbatului la o lună de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani. Practic, dacă în acest interval bărbatul nu va săvârși noi fapte penale, condamnarea nu îi va fi consemnată în cazier.

„Instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. În cauză, sunt îndeplinite condițiile, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 9 luni închisoare; inculpatul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.(…) Inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului”, a motivat Judecătoria Sibiu. Decizia instanței nu este definitivă.
Sursa libertatea.ro

Comentariile sunt închise.