OCPI Sibiu a încheiat contracte de finanțare în valoare de 7,6 milioane de lei pentru lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu a încheiat contracte de finanțare a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor* pe sectoare cadastrale** cu toate cele 48 de unități administrativ-teritoriale (UAT) eligibile. Suma totală alocată pentru înscrierea proprietăților din județul Sibiu în evidențele de cadastru și carte funciară, în anul 2022, este de 7.674.587 de lei. Lucrările de cadastru general se desfășoară în cadrul celei de-a opta etape de finanțare a Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Deschiderea cărților funciare este gratuită pentru cetățeni, fondurile necesare fiind asigurate din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin OCPI Sibiu.

 

Primarii interesați să înceapă sau să continue lucrările de cadastru general pe sectoare cadastrale au încheiat contracte de finanțare cu OCPI Sibiu, conform listei atașate.

Pentru a beneficia de fondurile alocate de ANCPI, UAT-urile care au semnat contracte de finanțare cu OCPI Sibiu trebuie să găsească prestatori până la data de 23.05.2022. ANCPI va efectua plățile către primării după deschiderea cărților funciare aferente imobilelor recepționate.

În anul 2022, fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei pentru înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

În prezent, din totalul de 64 de UAT-uri din județul Sibiu, o comună a fost cadastrată integral (Gura Râului), iar în alte 60 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 – aproximativ 313 milioane de euro, dar și din bugetul local al primăriilor.

Mai multe informații referitoare la PNCCF sunt disponibile pe pagina web  a ANCPI, www.ancpi.ro.

Prin imobil se înțelege terenul, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, aparținând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic.

Sectorul cadastral este unitatea de suprafață, delimitată de elemente liniare stabile în timp – șosele, ape, canale, diguri, căi ferate etc.

Nr. Crt.Denumire UATAlocare bugetară solicitată de către UAT
1AGNITA160.000 lei
2ALMA160.000 lei
3ALŢINA160.000 lei
4APOLDU DE JOS160.000 lei
5AŢEL160.000 lei
6AVRIG160.000 lei
7AXENTE SEVER159.887 lei
8BLĂJEL160.000 lei
9BOIŢA160.000 lei
10BRĂDENI160.000 lei
11BRATEIU154.700 lei
12BRUIU160.000 lei
13CHIRPĂR160.000 lei
14CISNĂDIE160.000 lei
15COPŞA MICĂ160.000 lei
16DÂRLOS160.000 lei
17DUMBRĂVENI160.000 lei
18IACOBENI160.000 lei
19LOAMNEŞ160.000 lei
20LUDOŞ160.000 lei
21MARPOD160.000 lei
22MEDIAŞ160.000 lei
23MERGHINDEAL160.000 lei
24MICĂSASA160.000 lei
25MIERCUREA SIBIULUI160.000 lei
26MIHĂILENI160.000 lei
27MOŞNA160.000 lei
28NOCRICH160.000 lei
29OCNA SIBIULUI160.000 lei
30ORLAT160.000 lei
31PĂUCA160.000 lei
32POIANA SIBIULUI160.000 lei
33POPLACA160.000 lei
34RACOVIŢA160.000 lei
35RĂŞINARI160.000 lei
36RÂU SADULUI160.000 lei
37SĂLIŞTE160.000 lei
38ŞEICA MARE160.000 lei
39ŞEICA MICĂ160.000 lei
40SADU160.000 lei
41SIBIU160.000 lei
42SLIMNIC160.000 lei
43ŞURA MARE160.000 lei
44ŞURA MICĂ160.000 lei
45TĂLMACIU160.000 lei
46TÂRNAVA160.000 lei
47TILIŞCA160.000 lei
48VURPĂR160.000 lei

 

 

 

Comentariile sunt închise.