OFSD depune în Parlament proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea femicidelor

Organizația Femeilor Social Democrate (OFSD) a anunțat depunerea în Parlament a unui proiect de lege istoric pentru prevenirea și combaterea femicidelor și a violențelor care le preced. Documentul introduce pentru prima dată în legislația românească conceptul de femicid, definit ca uciderea unei femei pentru simplul fapt că este femeie.

Proiectul a fost elaborat de un grup de lucru transpartinic, format din parlamentare, experte și reprezentante ale societății civile, și beneficiază de un sprijin parlamentar fără precedent, peste 250 de parlamentari și parlamentare semnând documentul. Din partea PSD, inițiatoarele sunt combaterea femicidelor și Victoria Stoiciu.

Principalele prevederi ale proiectului includ:

  • Definirea femicidului și clasificarea acestuia în intim, non-intim și indirect.

  • Circumstanțe agravante la omorul calificat, inclusiv pentru crime comise asupra unei persoane aflate sub control sau dominație sau din motive de gen.

  • Majorarea pedepselor pentru violența domestică și alte abuzuri premergătoare femicidului.

  • Acțiunea penală din oficiu în cazurile de violență de gen.

  • Extinderea protecției asupra foștilor membri de familie care au părăsit relații abuzive.

  • Măsuri post-crimă pentru protecția copiilor și persoanelor dependente ale victimei.

  • Colectarea și publicarea datelor privind femicidele și violența domestică.

  • Educație pentru egalitate de gen în programele școlare, în sensul Convenției de la Istanbul.

OFSD subliniază că proiectul vizează oprirea lanțului de violențe înainte ca acestea să ducă la crimă, recunoscând că femicidul este precedat de multiple forme de abuz. Prin această inițiativă, România face un pas important în protejarea vieții femeilor, consolidarea statului de drept și promovarea egalității de gen.

PUBLICITATE

Publicitate

Comentariile sunt închise.