Old Dixieland Band vor delecta cu lucrări muzicale inspirate din tradiția sudului Statelor Unite publicul prezent la Zilele Muzicale Româno Americane

Din Timișoara, orașul care a preluat ștafeta Capitalei Culturale Europene de la Sibiu, “veteranii” cunoscuți sub numele de Old Dixieland Band ne vor delecta cu lucrări muzicale inspirate din tradiția sudului Statelor Unite, pe Esplanada Filarmonicii, joi, 7 iulie, orele 19.00. Trupa este formată din: Dorin Cuibariu – clarinet, Gabi Bokor – trompetă, Emanuel Sărăcuți – trombon, Florin Lupulescu – contrabas, Sorin Petrescu – pian, Doru Roman – tobe.

Accesul publicului la evenimente este liber în limita locurilor disponibile.
  • Eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
  • Acțiune cofinanțată de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală.
  • Parteneri: Autoklass, SOMA, Algeco, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, Biserica Evanghelică C.A. Sibiu, Aria, Hotel Împăratul Romanilor, Davinia by Dahlia, Asociația Cheile Burgului, Super Mama, Academia de Voluntari

Comentariile sunt închise.