„Opera Sunset”, recital de canto în cadrul ICon Arts, la Bastionul Artiștilor din Brașov
Academia ICon Arts continuă seria evenimentelor dedicate muzicii clasice cu recitalul de canto „Opera Sunset”, care va avea loc vineri, 7 august, de la ora 20:00, la Bastionul Artiștilor din cadrul Filarmonicii Brașov.
Evenimentul îi va aduce în fața publicului pe cursanții programului de masterclass ICon Arts, care vor interpreta lucrări din repertoriul liric universal alături de invitata specială Iulia Isaev, una dintre cele mai apreciate soprane ale scenei românești. Acompaniamentul la pian va fi asigurat de Sena Ducariu.
Recitalul oferă publicului ocazia de a descoperi talentul noii generații de soliști, într-un concert care îmbină pregătirea artistică de înalt nivel cu experiența unor muzicieni consacrați.
Biletele au prețul de 25 de lei și pot fi achiziționate înainte de începerea evenimentului, direct de la locație.
Concertul face parte din programul ICon Arts, unul dintre cele mai importante festivaluri și programe internaționale de perfecționare artistică din România, dedicat susținerii și promovării tinerilor muzicieni.

Comentariile sunt închise.