Locuitorii comunei Sadu se confruntă, la această oră, cu o întrerupere a energiei electrice cauzată de două defecțiuni majore apărute în rețeaua de distribuție.
Informația a fost transmisă direct de primarul Valentin Ivan, într-un mesaj public prin care a informat cetățenii că, deși operatorul de electricitate nu a emis încă o informare oficială, echipele de intervenție se află deja pe teren și lucrează pentru remedierea situației.
„Durata estimată pentru remediere este de aproximativ două ore”, a precizat edilul.
Primarul și-a exprimat regretul pentru disconfortul creat și a transmis mulțumiri cetățenilor pentru răbdare și înțelegere, în această situație neprevăzută.
Administrația locală monitorizează evoluția intervenției și va reveni cu informații actualizate în cazul în care durata întreruperii se modifică.

Comentariile sunt închise.