Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, va reprezenta România la Summitul inaugural al unei coaliții globale dedicate educației digitale a copiilor, programat între 24 și 25 martie 2026, la Washington D.C. Potrivit Administrației Prezidențiale, ea face parte din delegația oficială a țării noastre și participă la invitația Primei Doamne a SUA, Melania Trump.
Evenimentul, intitulat „Pregătind viitorul împreună”, reunește partenerele liderilor de stat și oficiali din mai multe țări și vizează consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației digitale. Agenda summitului include o sesiune de lucru la Departamentul de Stat al SUA și o reuniune la nivel înalt la Casa Albă, axată pe utilizarea tehnologiei, inclusiv a inteligenței artificiale, în educație, precum și pe protecția copiilor în mediul online.

Comentariile sunt închise.