În urmă cu un an, Uniunea Micilor Artiști Plastici Sibiu era doar o dorință. Un vis al unor copii pasionați de culoare și artă. O dorință puternică, însă. Ca un curcubeu vibrant care îți captivează atenția și îți trezește emoții deosebite de bucurie. Pe 1 iunie Piața Mică s- a transformat într- un curcubeu de artă și creativitate. Evenimentul “Culorile Copilăriei” a fost organizat de U.M.A.P. Sibiu.
“Visul lor este ca toți copiii din Sibiu să aibă un spațiu unde să își poată expune operele și îmi
doresc ca acest vis al lor să se împlinească”, mărturisea atunci învățătoarea lor, Alina Hoară, de
la Liceul de Artă.
Și visul lor a devenit realitate. #UMAP este pentru copii un curcubeu de creativitate, un loc care
ilustrează diversitatea și bogăția imaginației lor.
„Prin acest eveniment ne-am dorit să atragem atenția asupra copiilor talentați și a realizărilor lor și să
oferim, în același timp, o atmosferă de relaxare și distracție pentru toți cei prezenți. Copiii sunt toți niște artiști. Pentru ei, desenul reprezintă o modalitate spontană de exprimare, prin folosirea unui limbaj propriu în care important nu este cuvântul, ci forma și culoarea.
Activități realizate:
- Expoziție cu vânzare de tablouri realizate de copii
A͟t͟e͟l͟ie͟r͟e͟:
– desen cu culori pe hârtie
– pictură pe figurine din ipsos
– pictură pe cartoane pânzate sau pânze pe șasiu
– tehnici inedite de pictură
– modelaj în lut - Activități amuzante, interactive:
– desene/ caricaturi la minut, la cererea publicului
– pictură pe față
– alte surprize plăcute
Câteva informații despre primul an al Asociației:
Expoziția fetitelor de acum 1 an în urmă a fost un succes, iar entuziasmul lor și încurajările
publicului ne-au determinat pe noi ca părinți să înființăm Asociația UMAP Sibiu și să activăm
voluntar în cadrul ei.
Între timp ni s-au alaturat noi membri voluntari, iar comunitatea de pe facebook a crescut de la
cateva zeci la câteva sute de membri.
După primul eveniment au urmat alte expoziții, concursuri și ateliere la care au participat zeci de
copii.
Datorită implicării deosebite a membrilor voluntari, la doar 1 an de la idee, asociația se poate
mândri că a punctat deja cateva din obiectivele asumate.
UMAP a devenit mediul unde copiii pasionați de artă pot derula activități specifice cum ar fi
expoziții, schimburi de idei, concursuri, ateliere la care copiii pot fi participanți sau chiar
organizatori etc.
„Pe viitor avem în vedere găsirea unui spațiu permanent în care să se desfășoare cât mai multe
ateliere, să invităm artiști locali care să împărtășească copiilor experiența și tehnicile lor,
organizarea de tabere cu tematici specifice, crearea unei galerii online în care copiii talentați să
poată fi promovați etc. Încurajăm pe toți cei interesați să se alăture acestei comunități minunate, pentru ca împreună să asigurăm copiilor noștri un cadru potrivit în care să-și dezvolte abilitățile creative.”, transmit organizatorii evenimentului.


Comentariile sunt închise.