Primăria Comunei Sadu a anunțat, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook, programul Sărbătorilor de Iarnă, invitând localnicii și vizitatorii să ia parte la evenimentele tradiționale care vor avea loc în perioada Crăciunului. Și în acest an, obiceiurile străbune prind viață la Sadu, aducând bucurie, voie bună și spiritul autentic al sărbătorilor de iarnă.
Manifestările debutează miercuri, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, cu binecunoscutul obicei „Pe sub deal, pe sub pădure” – adusul fagului și ridicatul fetelor. Programul zilei începe la ora 06:30, când junii pornesc cântând prin sat spre lemnul cetei. Vor urma pregătirea carului și a boilor, încărcarea lemnului, alaiul lemnului, ridicatul fetelor și colindul junilor, momente încărcate de simboluri și tradiție.
Sărbătoarea continuă vineri, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun. De la ora 10:30, junii vor colinda la biserici, iar de la ora 12:00 va avea loc jocul junilor în Piața Sadului. Un moment așteptat de comunitate este colindatul primarului cu vadra de vin, programat la ora 12:30, urmat de petrecerea junilor, începând cu ora 14:00.
Reprezentanții administrației locale îi îndeamnă pe toți cei interesați să participe la aceste evenimente, pentru a se bucura împreună de obiceiurile moștenite din generație în generație și pentru a păstra vii tradițiile care definesc identitatea comunei Sadu.

Comentariile sunt închise.