(PE) Zona metropolitană Sibiu, un proiect îngropat în orgolii

Proiectul zona metropolitană Sibiu a fost lansat de mai mulți ani, de mai mulți politicieni, și este paradoxal faptul că acest proiect ambițios, cu multiple avantaje pentru dezvoltarea zonei sibiene, nu a fost înfăptuit până acum.

„Din documentarea pe care am făcut-o, am constatat că orgoliile și poate interesele multor edili, care au condus destinele unor localități ce puteau face parte din proiect, au împiedicat realizarea acestuia. Dacă în ceea ce privește atragererea de fonduri europene am dat deja ca exemplu de bune practici municipiul Oradea, aici mă voi referi, pentru a dovedi că se poate, la zona metropolitană Brașov.”, subliniază reprezentanții PRO România Sibiu.

Brașovul, în lupta pierdută cu Clujul pentru titlul de capitală a Ardealului, a marcat însă câteva puncte importante la capitolele: dezvoltare urbană, transport și calitatea vieții. Aceasta a fost o consecința directă a inființării zonei metropolitane.

„Din păcate, la Sibiu, deși există un cadru legal clar, proiectul legat de zona metropolitană nu s-a îndeplinit nici până în prezent. Acest fapt m-a determinat, în calitate de candidat la Primăria Sibiului, să-l reiau ca punct important în programul meu electoral. Cei care se opun proiectului, din neștiință sau din rea credință, argumentează că prin crearea zonei metropolitane ar dispărea localitățile componente, cu primăriile, primarii, consilierii și aparatele birocratice aferente. Eroare, deoarece zona metropolitană se constituie ca o entitate juridică născută tocmai ca o asociere a localităților respective, asociere făcută pentru realizarea unor obiective de interes comun. Prin actul de constituire se stabilesc reprezentații fiecărei localități, conducerea executivă și obiectivele ce urmează a fi realizate. Legea prevede ca în asociere nu pot veni decâat localitățile aflate la o distanță de maxim 30 km de localitatea nucleu. Mai există un criteriu, chiar mai important, și anume ca localitățile respective să fie într-o conexiune, cel mai substanțial factor fiind de natură economică. În aceste conditii, prima întrebare care se pune este care ar putea fi localitățile din componența zonei metropolitane Sibiu. În ceea ce mă privește, am propus ca pe lângă Sibiu să fie incluse și localitățile Cisnădie, Șelimbar, Cristian, Rășinari, Poplaca, Șura Mare, Șura Mică, Ocna Sibiului, Gura-Râuluiși Orlat.  Sigur, aceasta listă trebuie stabilită după consultări cu toți partenerii, pentru că înființarea ei creează relaţii reciproce de influenţă în domeniul căilor de comunicaţie, economic, social, cultural şi al infrastructurii edilitare.”, menționează Alexandru Tomaşevschi.

Zona metropolitană va deservi mai bine de un sfert de milion de locuitori, iar in programul electoral a propus câteva obiective majore.

Primul dintre acestea este conceperea unui proiect fezabil pentru executarea centurii ocolitoare sud a Sibiului. Cele trei variante prezentate până acum, din care cel puțin una este complet aberantă, pentru că servește interesele unor „băieți deștepți”, care au achiziționat terenuri în zonă, nu sunt acceptabile. Trebuie concepută o variantă cat mai scurtă, cei mai importanți factori de luat în calcul fiind timpul pierdut de cetățeni, banii cheltuiți pentru transport și, nu în ultimul rând, poluarea, un element important în ceea ce privește calitatea vieții.

Al doilea obiectiv: Păltinișul, cea mai veche stațiune montană din România, situată la una dintre cele mai mari altitudini din țară, este un exemplu elocvent pentru modul haotic de gestionare a problemelor de către primăriile care dețin terenuri în incinta stațiunii și care nu au reușit să colaboreze pentru dezvoltarea acesteia. După 1990, câțiva ani buni stațiunea a fost lăsată în paragină, pentru ca mai apoi, prin investiții private, autorizate de fiecare primărie, să se producă o extindere haotică, fără un plan urbanistic unitar și fără a fi asigurate utilitățile necesare, mai ales în ceea ce privește alimentarea cu apă, ca să nu mai vorbim de canalizare.

În aceste condiții, prin zona metropolitană, trebuie remediate acele probleme care mai pot fi remediate, este necesar un plan urbanistic unitar, prin care să se integreze și construcțiile amplasate haotic. Astfel, se va produce o dezvoltare a stațiunii, care merită să își ocupe locul cuvenit printre stațiunile montane europene.

Nu în ultimul rând, zona metropolitană va permite realizarea unor proiecte de interes comun, finanțate din fonduri europene, mai ales în domeniul infrastructurii, mult mai ușor de accesat în această formă de organizare.

Chiar în aceste zile, în Parlamentul European, sunt dezbateri ample în ceea ce privește forma finală a planului multianual de finanțare pentru următorii 7 ani, însă politicienii români se ceartă pe subiecte sterile, de genul dacă sunt suficiente sumele care ne-au fost alocate, în loc să se focuseze pe realizarea de proiecte care să asigure absorbîia fondurilor respective. Pentru ca până în prezent, indiferent câți bani ne-au fost repartizati, niciodată nu am reușit să-i folosim în întregime.

Acestea sunt problemele din lumea reală cu care ne confruntăm și sper ca noile administrații, cărora le vom acorda votul, să performeze și să nu uite nici un moment că sunt în slujba cetățenilor.

Comentariile sunt închise.