Pentru prima dată la Sibiu zeci de fete „se bat” în ring pentru Cupa României

Sibiul va găzdui în perioada 01-06 martie 2021 Finala Cupei României de Box Feminin. În cadrul competiției sportive, organizate pentru prima dată în istoria orașului nostru, vor participa aproximativ 200 de persoane (dintre care în jur de 160/170 pugiliste, restul fiind antrenori, arbitri, oficiali) La evenimentul, care va avea loc la Sala Transilvania, va fi prezentă și sibianca Iulia Guță, triplă campioană națională, de 3 ori a câștigat Cupa României la 64 kg, iar în prezent este una dintre sportivele de bază ale Lotului Național de Box Feminin.

Sportiva Beatrice Ioana Obedea este una dintre marile speranțe ale boxului feminin sibian, pugilista va urca în ring la junioare. Tânăra, care se află pentru prima dată la o competiție de o asemenea anvergură, a reușit și a dovedit că prin muncă, talent și susținerea necondiționată a tatălui ei își merită locul în Finala Cupei României de Box Feminin.

Organizatorii precizează că au obținut avizul Direcției de Sănătate Publică Sibiu privindn ormele și restricțiile impuse de către situația pandemică de răspândire a virusului COVID-19. Astfel, toți participanții la acest eveniment au fost informații cu privire la normele și măsurile de prevenție și combatere a infecției cu acest virus și au rezultat negativ al unui test COVID efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în competiție.

„Prin prezenta vă informăm că solicitarea dumneavoastră pentru organizarea finalei Cupei României de Box Feminin (cadete, junioare, tineret și senioare) a fost aprobată în ședința Biroului Executiv din 27.01.2021. Avem convingerea că parteneriatul dintre ACS G. I Box Academy și Federația Română de Box pentru organizarea acestei competiții va contribui la realizarea unui eveniment de referință pentru boxul românesc și pentru orașul Sibiu.”, este mesajul transmis de către Daniel Ion, secretar geneal al Federației Române de Box.-

Finala Cupei României de Box Feminin este organizată de ACS G.I BOX ACADEMY în parteneriat cu Federația Română de Box și beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Sibiu, regăsindu-se în Agenda Sportivă 2021.

PROGRAMUL COMPETIȚIEI:

02/03/2021

– ora :14:00-22:00 gala de box

03/03/2021

– ora :14:00-22:00 gala de box

04/03/2021

 

                     –  ora :14:00-22:00 gala de box

 

05/03/2021 

 

                    –  ora :14:00-22:00 gala de box

 

06/03/2021

Comentariile sunt închise.