Percheziții la Cisnădie într-un dosar de șantaj și lipsire de libertate instrumentat în Germania

Colaborare judiciară internațională între Germania și România: în urma unui ordin european de anchetă emis de Parchetul Rotweil, procurorii sibieni și polițiștii IPJ Sibiu au desfășurat astăzi, la Cisnădie, percheziții domiciliare într-un dosar privind infracțiuni de lipsire de libertate și șantaj comise pe teritoriul Germaniei.

„Ca urmarea unei colaborări între Parchetul Rotweil și Kriminaldirektion Rotweil din Republica Federală Germania pe de o parte și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu pe de altă parte, astăzi, au avut loc pe raza localității Cisnădie acte de cercetare penală într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului Rotweil.

       Activitățile desfășurate au constat în recunoașterea unui ordin european de anchetă și punerea în executare a acestuia, având ca obiect două mandate de percheziție domiciliară, emise într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului Rotweil, în vederea ridicării de înscrisuri și dispozitive electronice. Cauza penală are ca obiect infracțiuni de lipsire de libertate și șantaj, infracțiuni săvârșite pe teritoriul Republicii Federale Germania.

       Măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție”, Prim-procuror adjunct, Teodora Iacob

Comentariile sunt închise.