Foto – Peste 1000 de persoane evacuate la Liceul Goga din Sibiu după alarmă de gaz

ISU Sibiu a intervenit de urgență la Liceul „Octavian Goga” de pe strada Mitropoliei, după ce alarma de gaz s-a declanșat în incinta unității de învățământ.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială CBRN, pentru efectuarea măsurătorilor de specialitate. De asemenea, sunt prezente echipaje ale operatorilor de apă și canalizare, gaz și electricitate, care colaborează pentru identificarea și remedierea situației.

Având în vedere riscul existent, atât în cadrul Instituției Prefectului județul Sibiu, cât și în cadrul școlii, toți elevii și cadrele didactice (peste 1000 de persoane) au fost evacuate preventiv pentru siguranță și pentru desfășurarea intervenției în condiții controlate.

ISU Sibiu efectuează în continuare verificări pentru a stabili cauza declanșării alarmei de gaz și va reveni cu informații imediat ce situația va fi clarificată și activitatea unității de învățământ va putea fi reluată.

„La fața locului este mobilizată și autospecială CBRN pentru efectuarea măsurătorilor de specialitate. De asemenea, la fața locului sunt prezente și echipaje ale operatorilor de apă și canalizare, gaz și electricitate. Având în vedere situația existentă, atât în cadrul Instituției Prefectului județul Sibiu cât și în cadrul unității de învățământ, toate persoanele au fost evacuate preventiv pentru desfășurarea intervenției și pentru clarificarea situației de fapt. Din unitatea de învățământ au fost evacuați toți elevii și toate cadrele didactice (peste 1000 de persoane)”, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al ISU Sibiu

„Traficul rutier este restricționat pe străzile Andrei Șaguna- Mitropoliei- Ioan Lupaș din municipiul Sibiu, pentru a asigura intervenția autospecialelor care acționează în cadrul unei unități de învățământ, unde a pornit alarma de gaz.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu

Peste 1000 de persoane evacuate la Liceul Goga din Sibiu după alarmă de gaz Video - Elevii și profesorii Liceului Goga, evacuați din cauza alarmei de gaz

Comentariile sunt închise.