Peste 120 de pompieri militari sibieni vor fi la datorie pentru noi în minivacanța de Sfânta Maria

În acest sfârșit de săptămână, peste 120 de pompieri militari sibieni se află în serviciu operativ pentru a asigura măsurile necesare pentru prevenirea a situațiilor de urgență, fiind pregătiți să intervină cu mai multe autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD, autospeciale de lucru și salvare de la înălțime și alte autospeciale și tehnică specifică, pe timpul desfășurării evenimentelor cu public numeros.

Totodată, pentru buna desfășurare a activităților prilejuite de sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului – Sfânta Maria și a altor evenimente ce au loc în acest week-end prelungit, la nivelul județului Sibiu, I.S.U. Sibiu a dispus unele măsuri pentru a preveni producerea unor incendii sau situații de urgență care pot pune în pericol viața și bunurile cetățenilor.

Având în vedere că, la aceste manifestații se preconizează un aflux mare de persoane, pompierii recomandă respectarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență ce pot surveni, astfel:
– Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
– Nu aruncați la întâmplare țigările. Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate;
– NU lăsați copiii nesupravegheați;
– Nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor sau accesul la hidranții exteriori.
– În cazul producerii unui incendiu, păstrați-vă calmul și părăsiți incinta în care vă aflați, într-un mod organizat. Respectați întotdeauna recomandările forțelor de ordine, sau a organizatorilor evenimentului, pentru a rămâne în siguranță.

În eventualitatea producerii unei situații de urgență apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Pentru a petrece mini-vacanța în siguranță, vă rugăm să respectați măsurile mai sus amintite.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, vă urează un sfârșit de săptămână liniștit, fără evenimente nedorite.

Comentariile sunt închise.