Peste 200 de cetățeni, dintre aceștia și 40 de AFTiști, au răspuns campaniei Centrului de Transfuzii din Sibiu
Studenți, personalul militar și civil al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, alături de veterani ai teatrelor de operații, s-au alăturat campaniei de donare de sânge, inițiată de Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu.
„Au donat din 28.02 până ieri 224 persoane, dintre aceștia sunt mai mulți tineri, mai mulți bărbați desigur pentru că o bună parte dintre ei sunt de la AFT. Avem nevoie de orice grupe pentru ca nu știm ce ne așteaptă. Dar nu trebuie să vină toată lumea deodată. Noi suntem aici în toate zilele.”, ne-a declarat Livia Mareș, directorul Centrului de Transfuzii din Sibiu.
Celor 40 de afetiști sibieni li s-au alăturat, alți aproximativ 200 de cetățeni cu suflet mare, din toate categoriile sociale.
„Colegii noștri s-au alăturat evenimentului desfășurat la nivel național, iar astăzi au donat pentru militarii și civilii răniți în Ucraina. Printr-un gest simplu, și dumneavoastră puteți ajuta la salvarea unei vieți!”, este și mesajul reprezentanților Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu.

Comentariile sunt închise.