Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Piaţa Huet, punct fierbinte în 9 mai

Mai sunt doar 3 săptămâni până când Sibiul va găzdui Summit-ul UE la care vor fi prezenţi 27 de şefi de stat şi guvern. În oraş se pun la punct ultimele pregătiri

Summitul din 9 mai, dedicat viitorului Uniunii Europene şi viitoarei agende strategice a liderilor pentru perioada 2019 – 2024, va reuni la Sibiu 27 de şefi de stat şi de guvern ai statelor membre, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt, circa 900 de jurnalişti şi 100 de traducători.

Pe 9 mai circulaţia în zona centrală va fi restricţionată, vor fi instalate corturi imense şi puncte de control, şcolile şi terasele vor fi închise, iar străzile vor fi permanent monitorizate printr-un sistem video care a costat 10 milioane de euro.

Zona centrală a Sibiului cu Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Piaţa Huet va fi un punct fierbinte pe 9 mai, în ziua summit-ului Uniunii Europene. 27 de şefi de stat şi de guvern ai ţărilor membre UE, 36 de delegaţii oficiale şi 400 de invitaţi de rang înalt vor purta discuţii în Primărie.

Ultimele pregătiri pentru Summit-ul UE de la Sibiu

900 de jurnalişti şi peste o sută de traducători vor avea corturi în Piaţa Mică şi Piaţa Huet. În toate zonele de acces către cele trei piețe centrale urmează să fie montate puncte de control. În total, corturile montate vor acoperi o suprafaţă de peste 3000 de metri pătraţi. Cu toate dotările vor costa Ministerul Afacerilor Externe 2,63 de milioane de lei.

Pe 9 mai, cât timp delegaţiile se vor deplasa către destinaţie, vor fi impuse restricţii temporare de circulaţie pe bulevardul Corneliu Coposu, strada Constituţiei, strada 9 Mai, pe strada Bastionului şi Alba Iulia. Experţii în securitate spun că summit-ul este unul dintre cele mai importante evenimente din istoria contemporană a ţării.

În municipiul Sibiu vor fi amplasate corturi medicale, pentru urgenţe prespitaliceşti şi vor fi aduse, pe aeroport, elicoptere SMURD, pe durata Summitului Uniunii Europene care va avea loc în data de 9 mai.

„Vor veni forţe din toată ţara pentru a suplini şi a suplimenta dispozitivul de la Sibiu. La momentul acesta, dispozitivul nu este finalizat, dar sigur va fi vorba şi despre mijloace aeriene şi vor fi organizate şi puncte medicale avansate, este ceea ce vedeţi dumneavoastră ca spital de campanie, noi, în termeni specifici, îl vedem ca punct medical avansat, adică o urgenţă prespitalicească organizată în corturi”, a explicat Lucian Trefaş

Comentariile sunt închise.