Stiri Si Informatii

Polițist sibian acuzat ca ar fi întreținut relații sexuale cu două minore

350

Caz revoltător în Sibiu, un agent al Poliţiei a fost arestat la domiciliu, acesta fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu odouâminore în vârstă de 13 și 17 ani.

În cursul lunii iulie 2019, în baza datelor și informațiilor obținute, Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu cu privire la faptul că un angajat, respectiv un agent de poliție din sistemul de ordine și siguranță publică, ar fi săvârșit infracțiuni cu privire la viața sexuală.

În afara orelor de program, agentul de poliție desfășura activități în calitate de instructor sportiv, iar faptele ar fi vizat două persoane de sex feminin în vârstă de 13 și 17 ani.

În cursul acestei zile, Tribunalul Sibiu a dispus împotriva sa măsura arestului la domiciliu.

Ca urmare a acestei măsuri, prin dispoziția șefului I.P.J. Sibiu, agentul de poliție a fost suspendat din funcție.

Comentariile sunt închise.