Polițiștii Biroului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs pe DJ 106C, Cartierul Arhitecțiilor
SAJ Sibiu a trimis de urgență un echipaj de tip B în Sibiu pe strada Calea Cisnădiei, unde un autoturism a acroșat un biciclist. În urma accidentului victima a suferit traumatisme de membru inferior, TCC acut închis și traumatism lombar.
„Din primele cercetări efectuate rezultă că o conducătoare auto în vârstă de 61 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe un drum secundar, a pătruns în drumul județean fără să acorde prioritate și a acroșat un biciclist, care a fost transportat la UPU Sibiu în stare stabilă.”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului. Fără mari probleme de trafic.

Comentariile sunt închise.