Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs în apropiere de Fântânița Haiducului
Polițiștii Serviciului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs pe DN 1, Hula Bradului, la km. 292+750m, în apropiere de Fântânița Haiducului.
Din primele investigații efectuate la locul producerii, polițiștii au stabilit că, într-o curbă ușoară la dreapta, semiremorca unui ansamblu tir condus spre Sibiu de către un cetățean străin, în vârstă de 57 de ani, a derapat, a pătruns pe contrasens și a acroșat un autoturism condus spre Brașov de către o sibiancă în vârstă de 30 de ani, autoturism pe care l-a proiectat apoi în șanț. Conducătoarea auto a suferit vătămări corporale și a fost transportată la spital conștientă.
„Un echipaj SMURD a intervenit de urgență pe DN1 la un accident rutier. O femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani, a primit îngrijiri medicale și a fost transportată la UPU Sibiu conștientă, cu un traumatism la mână și la picior.”, potrivit ISU Sibiu.
Momentan, traficul se desfășoară îngreunat.

Comentariile sunt închise.