Popicarii tălmăceni vor juca pentru prima dată în istoria clubului, în CUPELE EUROPENE Intercluburi

Popicarii seniori din Tălmaciu au câștigat medalia de bronz pe echipe în cadrul Finalei Campionatului Național Seniori- Conpet Ploiești Ediția 2022, organizate în perioada 29-30 aprilie pe moderna arenă de popice din Ploiești.

„Menționez faptul că în urma acestei medalii câștigate după foarte mulți ani de ‘secetă’, lipsa unei baze proprii de pregătire și multă muncă depusă pe tot parcursul sezonului 2021/2022 echipa noastră va juca pentru prima dată în istoria clubului, în CUPELE EUROPENE Intercluburi. Pentru orașul nostru este cea mai mare realizare pe plan sportiv din ultimii ani, cea mai mare mândrie că eforturile noastre și a celor care ne susțin au fost răsplătite pe măsură.”, transmit reprezentanții Clubului CS Oraș Tălmaciu.

Doi dintre sportivii echipei CS Oraș Tălmaciu, Alexandru Mitru (echipa națională U23) și Ștefan Romeo (seniori) vor juca săptămâna aceasta cu reprezentativa Serbiei și după acest meci se vor deplasa la Campionatul Mondial din Estonia.

„Felicitări echipei noastre de Seniori a C.S. Oraș Tălmaciu, multă baftă în Cupele Europene și în următorul sezon 2022/2023. Mulțumim pentru susținere și sprijinul acordat: domnului Primar Ioan Oancea, sponsorilor (LANCO, FLAVOURSTREAM, Bunătăți Ardelenești), Consiliului Local al Orașului Tălmaciu și președintelui de Club Daniel Țivrea.

Clasament:

1.CFR Cluj
2. CFR Olimpia ACB Iași
3. CSO Tălmaciu
4. CSM Târgu Mureș
5.Inter Petrila
6. KSKE Târgu Secuiesc

Comentariile sunt închise.