„Povestea Binelui” la Tălmaciu: Ziua Copilului transformată într-un gest de solidaritate pentru copiii cu probleme de sănătate
Pe 1 iunie 2025, la Tălmaciu, Ziua Copilului capătă un sens aparte. Sub numele „Povestea Binelui”, comunitatea locală se mobilizează pentru a aduce bucurie celor 20 de copii cu dizabilități și probleme de sănătate din Tălmaciu, Colonia Tălmaciu și Tălmăcel.
Evenimentul, organizat de AFC Tălmaciu, SC Lanco, Primăria și Consiliul Local Tălmaciu, Asociația Raul Ștefan – Uniți Contăm și Ajutăm, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, promite o zi plină de emoție, distracție și generozitate. Manifestările vor începe la ora 13:00, pe stadionul din Tălmaciu, cu o slujbă specială oficiată de părintele Ilie Gușan în cinstea copiilor.
Participanții vor avea parte de:
tombolă cu premii consistente,
topogane și ateliere creative,
picturi pe față,
concursuri sportive și recreative,
muzică, jocuri, invitați surpriză,
dulciuri, mici, pizza, băuturi răcoritoare
și baloane personalizate cu chipul copiilor, realizate pe loc.
Toate fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi direcționate exclusiv către sprijinirea celor 20 de copii aflați în suferință. Organizatorii fac apel la toți cei care doresc să susțină această inițiativă să se alăture și să doneze. Pentru detalii și sprijin logistic, persoanele interesate pot contacta:
Bărză Adrian – 0744 390 563
Gică Mihai – 0745 363 572
Gică Mari – 0746 087 792

Comentariile sunt închise.