La Păltiniș Arena va avea loc mâine un moment în premieră pentru țara noastră: dezvelirea primului depozit de zăpadă păstrat peste vară printr-un sistem modern de snow-farming. Investiția a fost pusă în funcțiune în primăvara acestui an, imediat după încheierea sezonului de schi, și reprezintă un pas important pentru asigurarea unui strat de zăpadă consistent indiferent de condițiile meteo.
Conceptul este simplu, dar inovator: zăpada strânsă la finalul sezonului trecut a fost depozitată într-un spațiu special amenajat, protejat și izolat, astfel încât să reziste peste trei anotimpuri. Acum, la început de iarnă, depozitul este gata să fie descoperit și folosit pentru pregătirea pârtiilor.
Evenimentul de dezvelire va avea loc mâine, la ora 12:00, iar echipa Păltiniș Arena îi invită pe toți iubitorii sporturilor de iarnă și pe cei curioși să participe la acest moment unic.
În zilele care urmează, zăpada păstrată peste vară va fi întinsă pe Pârtia D, care urmează să fie redeschisă publicului începând de weekendul viitor.
Reprezentanții Păltiniș Arena transmit că vor fi prezenți la fața locului pentru a explica întregul proces și avantajele sistemului de snow-farming, o tehnologie prin care se poate asigura stratul necesar pentru schi chiar și în condiții climatice dificile.

Comentariile sunt închise.