Președintele Clubului PUMA Sibiu, Alin Lăzurca, a fost numit pentru al treilea mandat consecutiv în Biroul Executiv al Federației Române de Taekwon-do ITF
Federația Română de Taekwon-do ITF și-a ales în această săptămână care a avut loc la Hațeg în județul Hunedoara o nouă structură din care fac parte și doi reprezentanți ai Clubului PUMA Sibiu.

„Este o recunoaștere a muncii mele de peste 8 ani deoarece acesta este al 3-lea mandat în Biroul Federal. Mă bucur că am fost ales cu cel mai mare număr de voturi dintre toți candidații (22 dintr-un total de 28) Asta mă ambiționează și mai mult să îmi focusez energia în dezvoltarea federației. Sunt președintele Clubului Puma și Antrenor al Lotului Național. Reprezentăm orașul Sibiu cu mândrie la campionatele naționale și suntem neînvinși de 10 ani la copii și de 4 ani la juniori. La campionate Europene și Mondiale avem mulți campioni. Voi continua să mențin orașul Sibiu pe cele mai înalte podiumuri naționale, europene și mondiale.”, a declarat pentru noi, Alin Lăzurca, președintele Clubului PUMA Sibiu.
- De 10 ani Antrenor al Lotului Național
- Un nou mandat pentru 4 ani
- De 8 ani Membru in Comisia Tehnică
- Un nou mandat pentru 4 ani
Membrii în consili au fost desemnați și Romeo Petre, Mihai Handru, Alecsandra Matei și Ionuț Lascău.

Comentariile sunt închise.