În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, care semnala prezența unui urs într-o gospodărie de pe Valea Avrigului, echipa de intervenție constituită conform prevederilor OUG nr. 81/2021 s-a deplasat de urgență la fața locului.
Potrivit sesizării, animalul sălbatic a pătruns în gospodărie, unde a mâncat aproximativ 20 de găini, fiind încă prezent în incinta proprietății la momentul intervenției.
La fața locului, echipa formată din reprezentanți ai Primăriei Orașului Avrig, ai gestionarului fondului cinegetic și ai Poliției Locale Avrig a constatat că ursul nu s-a retras din gospodărie și continua să reprezinte un pericol pentru siguranța persoanelor și a bunurilor.
Având în vedere riscul real și iminent constatat la fața locului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, s-a dispus și s-a aplicat măsura de intervenție constând în extragerea exemplarului de urs prin împușcare.
„Siguranța cetățenilor rămâne o prioritate pentru autoritățile locale, iar toate măsurile adoptate în astfel de situații sunt luate cu respectarea strictă a cadrului legal și în baza evaluării riscurilor existente la momentul intervenției.”, a explicat Ciprian Stoișor, viceprimarul orașului Avrig.
Foto: arhivă site

Comentariile sunt închise.