Primăria comunei Boița a devenit locul unde nu există “nu se poate” atunci când este vorba de oamenii din comunitate
Primăria comunei Boița a devenit locul unde nu există “nu se poate” atunci când este vorba de oamenii din comunitate, de binele sau mai binele lor. Primarul Nicolae Cocoș și viceprimarul Filip Lupescu au reușit într-un an de zile să instaureze normalitatea în administrație și, odată cu ea, să redea oamenilor încrederea că Boița va merge înainte. Noul Plan Urbanistic General va aduce o zonă industrială care, la rândul ei, are potențialul de a produce locuri de muncă și venituri, extinderea intravilanului pentru a face loc unui cartier pentru tineri, energie prin fotovoltaice pentru locuințe fără electricitate, amenajarea Pavilionului și susținerea printr-un parteneriat cu Școala de Arte și Meserii Ilie Micu a claselor de fluierași si altele asemenea sunt nu doar în intenția lui Nicolae Cocoș și a lui Filip Lupescu, ci unele sunt în diferite faze în teren, evidente pentru toți cei care vor să le vadă.



„Nu voi descrie din nou dezastrul pe care l-au moștenit. Sper ca instituțiile statului să limpezească lucrurile și să identifice, clar, nominal, vinovații pentru ceea ce la începutul mandatului liberal la Primăria Boița însemnau prejudicii totalizând 6 milioane de euro. Voi spune, însă, cu mândrie chiar, ceea ce s-a făcut. Și s-a făcut în mai mică măsură cu banii pe care am reușit să-i direcționăm la rectificările bugetare împreună cu președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, și mai degrabă cu strădania lui Nicolae Cocoș și a colaboratorilor săi! Fiindcă ei au găsit soluții și parteneri și și-au asumat că se poate și atunci când părea ca nu e așa. Echipa liberală de la Primăria Boița a impus o disciplină financiară normală, ceea ce a condus la un grad de colectare de la (atentie!) 30 la sută, la 74 la sută. Astăzi, așa cum e firesc, oamenii își plătesc taxele și, tot așa cum e firesc, astăzi văd și ce se întâmplă cu banii lor! S-au făcut economii considerabile și s-au mai recuperat din pagubele pricinuite în trecut. Astfel, Primăria Boița a ieșit acum din nenorocirea în care se afla. Ba mai mult, s-a înscris pe drumul dezvoltării: lucrări la Grădiniță, pe străzi (nouă vor fi gata anul acesta), digitalizare (circuite fără hârtii), un parc și un teren de sport, modernizarea clădirilor publice și proiecte și inițiative concrete pentru viitor. Lotrioara este un subiect special și am discutat despre el cu echipa de la Boița, la fel cum este și oportunitatea pe care o aduce în viața comunei marele nod rutier (autostrăzile spre Pitești și Făgăraș). Boița este poarta de intrare în județul Sibiu și nu doar atât – poarta Transilvaniei! Și este pe mâini bune!”, potrivit mesajul transmis prin intermediul unei rețele de socializare de deputatul PNL Sibiu, Raluca Turcan.

Comentariile sunt închise.