Primăria comunei Gura Râului: Cu profundă tristețe și regret anunțăm trecerea la cele veșnice a colegului nostru drag, GLIGOREA MIHAI

Colectivul Primăriei comunei Gura Râului este în doliu după moartea colegului lor, Gligorea Mihai. Vestea trecerii sale la cele veșnice a fost anunțată printr-un mesaj emoționant publicat pe pagina de Facebook a instituției, în care colegii îi aduc un ultim omagiu și transmit condoleanțe familiei îndurerate.

Publicitate

PUBLICITATE POLITICĂ

„Cu profundă tristețe și regret, colectivul Primăriei Comunei Gura Râului anunță trecerea la cele veșnice a colegului nostru drag, GLIGOREA MIHAI.

Mihai a fost un om deosebit, un coleg devotat și un suflet bun, care, prin simplitatea, bunătatea și felul său sincer de a fi, ne-a câștigat inimile și a devenit mai mult decât un simplu coleg.
Plecarea sa mult prea devreme lasă un gol imens în sufletele noastre și în rândul tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.
În aceste momente de profundă durere, suntem alături de familia îndoliată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe, putere și mângâiere.
Drum lin spre cer, Mihai! Nu te vom uita! 🕊️
Dumnezeu să te odihnească în pace și lumină!
Colectivul Primăriei Comunei Gura Râului”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei comunei Gura Râului.

 

Comentariile sunt închise.