Primăria Comunei Sadu, în parteneriat cu Asociația ACT Sibiu, anunță debutul Agendei Culturale 2025 printr-un eveniment dedicat valorilor autentice ale comunității locale. Evenimentul intitulat „Convorbiri despre Ie, Modă și Tezaur” va avea loc duminică, 22 iunie, începând cu ora 17:30, în Piața Centrală din Sadu.
„Este mai mult decât o simplă invitație la un eveniment tradițional – este o chemare sinceră de a celebra identitatea noastră locală, de a onora portul popular și de a redescoperi tezaurul cultural care ne definește,” declară reprezentanții Primăriei.
Programul evenimentului cuprinde o expoziție autentică de fotografii care readuc la viață frumusețea portului popular tradițional din Sadu, o conferință specială sub forma unor „convorbiri” despre ie, simbol al identității noastre, dar și un spectacol folcloric de excepție. La spectacol vor participa artiști locali de renume, Ansamblul Folcloric „Valea Sadului” și invitați speciali.
„Vă invităm cu drag, într-un peisaj cu parfum de tradiție și într-o atmosferă de neuitat, să ne bucurăm împreună de Ia și Tezaurul nostru mult iubit,” adaugă organizatorii.
Locuitorii comunei și toți cei interesați sunt așteptați să participe la această sărbătoare a culturii locale, un prilej de păstrare și promovare a patrimoniului nostru autentic.

Comentariile sunt închise.