Primăria Copiilor din Mihăileni își intră în drepturi: primarul și cei nouă consilieri ai copiilor vor fi învestiți în ședința Consiliului Local

Un moment inedit și plin de semnificație va avea loc vineri, 26 iunie, în cadrul ședinței Consiliului Local Mihăileni, când vor fi învestiți oficial primarul copiilor și cei nouă consilieri locali ai copiilor, desemnați în urma alegerilor desfășurate prin proiectul „Primăria Copiilor”, realizat în parteneriat cu Școala Gimnazială Mihăileni. Inițiativa își propune să îi apropie pe cei mici de administrația publică și să le ofere oportunitatea de a contribui activ la dezvoltarea comunității.

„Un pas important pentru viitorul comunității noastre – Investirea Primăriei Copiilor din Mihăileni** 🌟

Mâine, în cadrul ședinței Consiliului Local al comunei Mihăileni,incepand cu ora 10, va avea loc un moment cu totul special: ceremonia de investire a celor 9 consilieri locali ai copiilor și a primarului copiilor, desemnați în urma procesului electoral desfășurat în cadrul proiectului **„Primăria Copiilor”**in parteneriat cu Scoala Gimnaziale Mihaileni.
Acești tineri reprezentanți ai elevilor din școala noastră vor avea misiunea de a promova idei și proiecte dedicate copiilor și de a le susține în relația cu administrația locală. Mai mult decât atât, ei vor avea la dispoziție un buget destinat inițiativelor pe care le vor propune și dezvolta.
Poate că, la prima vedere, acest proiect pare doar un joc. Vă asigur însă că este mult mai mult decât atât. Este o experiență valoroasă prin care copiii învață ce înseamnă responsabilitatea, dialogul, implicarea și spiritul civic.
Sunt convins că această inițiativă va contribui la formarea unor cetățeni activi și responsabili, iar pentru unii dintre ei va reprezenta chiar începutul unui drum în administrația publică.
Îi invităm cu drag pe părinți, bunici, profesori și pe toți membrii comunității să fie alături de noi la acest moment emoționant și solemn, pentru a-i încuraja pe acești copii minunați care fac primii pași spre implicarea în viața comunității.
Investind în copii, investim în viitorul comunei Mihăileni.”, transmit reprezentanții Primăriei comunei Mihăileni.

Comentariile sunt închise.