Primăria orașului Tălmaciu a primit finanțare în valoare de 2 milioane euro pentru două proiecte extrem de importante pentru comunitate

Primăria orașului Tălmaciu a primit finanțare în valoare de 2 milioane euro, fonduri nerambursabile, pentru două proiecte extrem de importante pentru comunitate.

„Dragi cetățeni, am onoarea de a vă anunța că astăzi am semnat la sediul Ministerului Dezvoltării, 2 proiecte importante pentru comunitatea noastră 100% din fonduri nerambursabile în valoare de 2 milioane euro. Pe lângă reabilitarea clădirilor publice din orașul nostru, cu scop direct de a îmbunătăți serviciile publice prestate pentru dumneavoastră, ținta ambițioasa pe care ne-am fixat-o este grija pentru viitor. În această linie se înscrie și câștigarea proiectului finanțat din surse externe nerambursabile(PNRR), acela de a asigura supravegherea 24 din 24 de ore a orașului nostru, prin implementarea unui sistem de management al traficului, camere panoramice, dronă inspecție trafic, sisteme de energie proprie, infrastructură rețea wireless și mentenanță. Mulțumesc echipei de implementare proiecte din cadrul primăriei, care a dat dovada de profesionalism și eficiență. Primarul dumnevoastră Ioan Oancea!”, a scris aseară pe contul său de Facebook, Ioan Oancea, primarul orașului Tălmaciu.

Comentariile sunt închise.