Primăria comunei Sadu va relua licitația publică pentru închirierea imobilului cunoscut drept „fosta cofetărie”, iar în cazul în care spațiul nu va fi adjudecat, administrația locală vrea să decidă împreună cu locuitorii care va fi viitoarea destinație a clădirii.
Imobilul este situat pe strada Inocențiu Micu Klein nr. 23 și are o suprafață utilă de 77,30 de metri pătrați, cu salon, magazie și baie. Terenul aferent are 169 de metri pătrați, dintre care 71,70 de metri pătrați sunt destinați amenajării unei terase.
Prin reluarea procedurii de licitație, administrația locală propune ca spațiul să fie utilizat pentru amenajarea unui cafe-bar sau a unei unități de alimentație publică, astfel încât imobilul să redevină un punct de interes pentru comunitate.
Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, spune însă că, în cazul în care nici această licitație nu va duce la închirierea imobilului, localnicii vor fi consultați cu privire la o nouă destinație.
„Dacă nici în urma reluării licitației imobilul nu va fi închiriat, vrem să hotărâm împreună ce facem mai departe”, transmite Valentin Ivan.
Administrația locală îi invită pe locuitori să vină cu propuneri în comentarii, urmând ca ideile să fie centralizate și analizate. Scopul este ca viitoarea utilizare a spațiului să răspundă cât mai bine nevoilor comunității.
„Este un bun al comunei și ne dorim să fie un loc folosit, îngrijit și valorificat în folosul comunității”, mai spune primarul Valentin Ivan.

Comentariile sunt închise.