Grație bunăvoinței primarul comunei, Ionuț Maier și a echipei salei de consilieri locali, 1 Decembrie va fi sărbătorit așa cum se cuvine de către artiștii și instrumentișii Ansamblului de Folclor Doruri Sibiene (prof. coord. Izabela Tomița), micii patrioți- elevii Școlii Generale „Andrei Șaguna” din Șura Mare, membrii Fanfarei Șura Mare- – condusă de profesorul Bebeșelea și voluntarii Asociației Șura Mare Culturală.
A mai rămas DOAR o zi până în 01 DECEMBRIE- Ziua Națională a României, zi pentru care autoritățile din întreaga țară au pregătit manifestații care mai de care. Ne bucurăm că, în acest an și localițățile Șura Mare și Hamba se alătură evenimentelor organizate cu acest prilej.
„Vă invităm să sărbătorim împreună Ziua Națională a României începând cu orele 12:00 în localitatea Șura Mare (Monumentul Eroilor de pe str. Principală), respectiv orele 14:00 în localitatea Hamba (Monumentul Eroilor din Parcul Central).”, transmit reprezentanții Primăriei comunei Șura Mare.
Mai jos regăsiți programul ceremoniei:
* Intonarea Imnului Național al României
* Discurs istoric – Ziua Națională a României
* Sfințirea și arborarea Drapelului României
* Slujbă religioasă
* Depunere coroane de flori
* Discurs preoți
* Discurs invitat militar
* Discurs primar
* Moment artistic – copiii de la Școala Generală ”Andrei Șaguna”
* Moment artistic – Asociația Șura Mare Culturală
* Moment artistic – Ansamblul Folcloric Doruri Sibiene
* Moment artistic – Fanfara Șura Mare

Comentariile sunt închise.