Primarul din Ocna Sibiului îi cere demisia unui consilier local PSD, după o decizie a instanței privind un prejudiciu de aproape 40.000 de lei

Primarul orașului Ocna Sibiului, Claudiu George Predescu, lansează acuzații la adresa consilierei locale PSD Daniela Buta, după ce instanța ar fi obligat-o, printr-o hotărâre executorie, să achite societății Lacuri Naturale Ocna Sibiului SA un prejudiciu de 39.367 de lei, rezultat din decizii luate în perioada în care aceasta conducea compania. Edilul susține că situația ridică semne de întrebare cu privire la rolul consilierei în deciziile viitoare ale Consiliului Local privind societatea și afirmă că, în urma hotărârii judecătorești, aceasta ar trebui să demisioneze.

Publicitate

PUBLICITATE POLITICĂ

„Lupul care vrea să fie paznic la oi

Uneori, se întâmplă ca oamenii care vor să pară foarte dedicați și bine intenționați în fața comunității să fie contraziși de realitatea pe care încercau să o ascundă. Recent, instanța de judecată a stabilit printr-o decizie executorie că domnișoara Buta Daniela, consilier local, a prejudiciat SC Lacuri naturale Ocna Sibiului SA, obligând-o să plătească societății suma de 39.367 lei, cuantumul prejudiciului creat în urma deciziilor luate pe vremea când conducea societatea.
De altfel, s-a stabilit printr-o decizie pe fond într-un alt dosar că aceeași domnișoară consilier Buta Daniela și-a acordat în mod ilegal un salariu mai mare decât cel cuvenit, pe vremea când conducea SC Lacuri naturale Ocna Sibiului SA.
Iată că marea apărătoare în Consiliul Local a societății care administrează lacurile naturale a creat prejudicii materiale și de imagine tocmai entității de dragul căreia părea că nu poate dormi noaptea. Ce cădere morală mai poate avea domnișoara consilier Buta Daniela să decidă prin vot, în CL, soarta societății pe care a prejudiciat-o cu zeci de mii de lei?
Prestația domniei sale față de gestionarea problemelor SC Lacuri naturale Ocna Sibiului SA este una paradoxală, în condițiile în care s-a dovedit că din postura de director a creat pagube importante. Mă întreb dacă din punct de vedere politic domnișoara Buta conștientizează incompatibilitatea morală și deserviciul de imagine pe care îl face partidului politic din care provine (PSD), după decizia executorie a instanței.
Bineînțeles, întrebarea e retorică, având în vedere comportamentul binecunoscut al acestui personaj. Vor urma ședințe ale CL în care vor trebui luate decizii pentru funcționarea SC Lacuri naturale Ocna Sibiului SA. Probabil că domnișoara Buta se va plasa, ca de obicei, moț în fruntea celor ce decid, chiar dacă ea a prejudiciat bugetul societății.
Sunt oameni care cred că vociferând, călcând în picioare evidențele și măsura bunului simț îi pot păcăli pe cei din jur. Doar că faptele sunt fapte și realitatea arată că domnișoara Buta nu a fost tocmai o binefacere pentru societatea care administrează lacurile naturale, oricât ar încerca să ne demonstreze că negrul e alb sau că apa din Brâncoveanu e dulce, nu sărată.
Un om responsabil și-ar da demisia după o astfel de sentință, însă a-i cere domnișoarei Buta un gest de onoare ar însemna că avem așteptări firești de la domnia sa. Ceea ce, din păcate, ni s-a dovedit că e imposibil.”, spune Claudiu George Predescu, primarul orașului Ocna Sibiului.

Comentariile sunt închise.