Primarul din Poiana Sibiului, Adrian Iovi, la „Transylvania EU Funds Day”: apel pentru investiții europene în mediul rural

Primarul comunei Poiana Sibiului, Adrian Iovi, a participat la Alba Iulia, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Transylvania EU Funds Day”, organizat de vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, unde a vorbit despre proiectele locale finanțate din fonduri europene și despre necesitatea direcționării prioritare a investițiilor către comunitățile rurale.

Evenimentul „Transylvania EU Funds Day”, desfășurat la Alba Iulia, a reunit antreprenori, reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, precum și specialiști în accesarea fondurilor europene, într-un dialog dedicat modului în care finanțările europene pot contribui la dezvoltarea comunităților.

Primarul comunei Poiana Sibiului, Adrian Iovi, a descris evenimentul drept „o zi plină de dialog real, fără ocolișuri”, în care s-a discutat despre impactul concret al fondurilor europene în dezvoltarea locală.

„Am avut onoarea să reprezint Poiana Sibiului și toate comunitățile rurale care muncesc și merită aceleași șanse”, a transmis edilul, subliniind că experiența sa administrativă confirmă rolul esențial al finanțărilor europene în modernizarea satelor din România.

Acesta a prezentat o serie de proiecte implementate la nivel local, printre care introducerea rețelei de gaz, modernizarea și dotarea căminului cultural, investiții în unitățile de învățământ (mobilier, materiale didactice, articole sportive și echipamente digitale), instalarea stațiilor de încărcare pentru autovehicule electrice și reabilitarea parcărilor din zona centrală.

„Aceste proiecte sunt dovada că se poate atunci când fondurile ajung la oameni, dovada că fondurile europene ‘nu se mănâncă’, nu se risipesc, ci se investesc în comunitate, în confort, dezvoltare și servicii de calitate”, a precizat Adrian Iovi.

Primarul a atras atenția și asupra nevoii ca viitoarele programe de finanțare europeană să acorde o atenție sporită nevoilor de bază din mediul rural.

„Avem nevoie ca în următorul exercițiu financiar Europa să investească prioritar și în nevoile de bază din mediul rural. Pentru că un cetățean din sat merită aceleași șanse ca un cetățean din oraș”, a mai transmis acesta.

Adrian Iovi a subliniat că dezvoltarea României trebuie construită echilibrat, pornind de la fiecare comunitate în parte: „O Românie conectată, integrată, responsabilă și puternică se construiește din fiecare comunitate”.

În final, edilul a adresat mulțumiri organizatorilor și oficialilor prezenți, apreciind inițiativa europarlamentarului Victor Negrescu, dar și sprijinul politic al președintelui PSD Sibiu, Bogdan Gheorghe Trif, pentru proiectele din județ.

„Continuăm! Pentru oameni, pentru Poiana Sibiului”, a transmis primarul Adrian Iovi.

Comentariile sunt închise.