Primarul Mediașului, Gheorghe Roman, anunță proiectele majore pentru 2026

Primarul Municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a prezentat principalele obiective ale administrației locale pentru anul 2026, subliniind că orașul se află într-un moment decisiv pentru implementarea unor proiecte așteptate de ani de zile.

Unul dintre cele mai importante proiecte este Varianta ocolitoare a municipiului Mediaș, pe DN 14, pentru care, în prima jumătate a anului, va fi desemnat câștigătorul licitației. Dacă eventualele contestații nu vor întârzia procesul, lucrările ar putea începe spre sfârșitul anului.

Totodată, primarul a anunțat finalizarea lucrărilor de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, proiect care a generat disconfort în rândul cetățenilor, urmat de refacerea sistemului rutier pentru a asigura condiții mai bune de trafic și utilități moderne.

În domeniul educației, Gheorghe Roman a precizat că proiectul derulat în 2025 pentru dotarea unităților școlare cu mobilier, echipamente digitale și materiale didactice va fi finalizat la începutul acestui an, asigurând condiții moderne pentru desfășurarea actului educațional. De asemenea, se vor încheia lucrările la Corpului E de la fosta Aviație, la Școala Generală nr. 4 și la Grădinița din Ighiș.

Alte obiective pentru 2026 includ semnarea contractelor pentru reabilitarea fostei Case a Armatei, implementarea proiectelor de finanțare pentru amenajarea unei zone de promenadă pe malul Târnavei, dotarea cu aparatură medicală a cabinetelor din Policlinică, amenajarea noului sediu SC Meditur și înlocuirea lămpilor stradale cu leduri, pentru un consum redus de energie.

Primarul a reiterat și susținerea acordată persoanelor în vârstă, elevilor, precum și premierea performanțelor școlare și sportive, subliniind că aceste proiecte urmăresc modernizarea și dezvoltarea durabilă a orașului Mediaș.

„Împreună cu colegii mei din Primăria Mediaș, vom face tot ce ține de noi pentru realizarea obiectivelor propuse extrem de importante pentru modernizarea orașului nostru”, a transmis Gheorghe Roman.

Comentariile sunt închise.