Primarul Nicolae Bogdan Tăpălagă a testat meseria de profesor

Primarul orașului Copșa Mică le-a citit povești elevilor claselor I A și a IV-a A din Copșa Mică de Ziua Internațională a Cititului Împreună.
„O carte bună este un prieten care nu te părăsește niciodată.”
Pornind de la acest gând, elevii claselor I A și a IV-a A au trăit o Zi a Internațională a Cititului Împreună cu adevărat memorabilă. A fost mai mult decât o activitate – a fost o întâlnire între povești, oameni și emoții.
Ne-a fost alături primarul orașului, Nicolae Bogdan Tăpălagă, care a citit copiilor cu mult suflet, captându-le atenția și aprinzând în ochii lor scânteia curiozității. În acele momente, sala a devenit un spațiu al liniștii, al imaginației și al bucuriei împărtășite. Am încheiat totul savurând împreună un ceai cald, într-o atmosferă intimă și plină de zâmbete – exact genul de clipă care te face să simți că lectura nu este doar despre cuvinte, ci despre trăiri, conexiuni și vise.

Comentariile sunt închise.