Primarul comunei Boița, Nicolae Cocoș, anunță organizarea unui eveniment special dedicat sărbătorii Floriilor. Sub titlul „Sub semnul luminii”, spectacolul de pricesne va avea loc duminică, 5 aprilie, de la ora 12:00, la Biserica Ortodoxă din comună.
Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Boița și Consiliul Local Boița și își propune să ofere comunității un moment de liniște, credință și emoție, în spiritul sărbătorii.
Pe scenă vor urca interpreții de muzică religioasă Traian Stoiță și Emilia Dorobanțu, alături de grupul vocal Anghelos, care vor aduce în fața publicului pricesne și cântări specifice perioadei pascale.
„O comunitate adevărată înseamnă nu doar drumuri și clădiri, ci și grijă pentru suflet”, a transmis primarul Nicolae Cocoș, invitând locuitorii comunei și nu numai să participe la acest moment de reculegere și trăire spirituală.

Comentariile sunt închise.