Primele despăgubiri pentru exproprierile de la Autostrada Sibiu–Pitești, virate către cetățenii din Boița
Primele despăgubiri pentru imobilele expropriate în vederea construirii Autostrăzii Sibiu–Pitești, Lotul 2, au fost virate în conturile a patru cetățeni ai comunei Boița, a anunțat primarul Nicolae Cocoș. Edilul a subliniat că acest demers marchează „un prim pas concret” în respectarea drepturilor persoanelor afectate de proiectul major de infrastructură.
Potrivit declarației, rezultatul a fost posibil în urma unei colaborări susținute între Primăria Comunei Boița, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), firma responsabilă de gestionarea exproprierilor și Ministerul Transporturilor.
„Ne dorim cu toții construirea de autostrăzi și dezvoltarea infrastructurii rutiere, însă acest obiectiv nu poate fi atins în detrimentul cetățenilor. Drepturile persoanelor expropriate trebuie respectate cu strictețe, iar despăgubirile trebuie să fie nu doar corecte și juste, ci și acordate prompt, fără întârzieri nejustificate”, a transmis primarul.
Edilul a precizat că demersurile vor continua pentru plata despăgubirilor aferente tuturor terenurilor expropriate sau aflate în proces de expropriere pentru Lotul 2 al Autostrada Sibiu–Pitești, exprimându-și speranța ca până la finalul anului plățile să fie realizate integral.
În paralel, administrația locală continuă acțiunile pentru acordarea despăgubirilor și în cazul Lotului 1 al autostrăzii, tronson pe care se circulă de aproximativ trei ani, însă pentru care o parte dintre cetățenii afectați încă așteaptă soluționarea situației.
„Aceasta este maniera prin care proiectele majore de infrastructură trebuie gestionate: cu responsabilitate, respect pentru cetățean și fermitate în aplicarea drepturilor legale. Dezvoltarea nu trebuie să se facă în detrimentul oamenilor, iar despăgubirea justă este un drept legal și moral, nu un favor”, a conchis primarul comunei Boița.

Comentariile sunt închise.