Problema burselor de merit din comuna Turnu Roșu se pare că este motiv de scandal pentru primarul comunei, Stelian Istrate.

După ce consilierii USR au reușit să împiedice diminuarea cuantumului burselor de merit, primarul din Turnu Roșu atacă public USR și îi acuză de dezinformare și neimplicare în administrația locală.

În calitatea sa de inițiator al proiectului de HCL care diminua bursele de merit de la 250 Ron la 200 de Ron, primarul Stelian Istrate nu poate să se disculpe de faptul că nu a știut de textul hotărârii și că vina aparține angajaților Primariei Turnu Roșu:

S-a împământenit proverbul ca “semnează ca primarul” iar în politica din România se adaugă și “pentru ca pot”, iar locurile din consilii sunt folosite pentru asigurarea unei majorități confortabile primarilor. Primarul din Turnu Roșu trebuie să-și asume atât reușite dar și greșeli. În ceea ce privește activitatea consilierilor USR din comună, va avea mereu suportul nostru și nu ne sperie atacurile gratuite ale adversarilor politici”, a declarant Ruxandra Cibu Deaconu, președinte USR Sibiu.

Amintim domnului primar proiectele inițiate de colegii noștri din USR Turnu Roșu care au ca subiect o gestionare transparentă a plăților către bugetul local sau propunerea de proiect pentru un depozit de lemne. Proiectul prin care se solicita folosirea platformei Ghiseul.ro este votat de mai bine de 2 ani si inca nici la ora actuala nu este implementat.

Cea mai bună apărare este atacul. Domnul primar știe că ne vedem de treabă în Consiliul Local și câteodată chiar încurcăm. Am depus treisprezece amendamente la bugetul local pentru anul în curs, din care nouă au fost aprobate. Avem acțiuni în comunitate, iar faptul că tratăm cu seriozitate toate hotărârile care ajung în Consiliul Local este o dovadă a faptului că noi facem politică în slujba comunității”, spune Andreea Anghel, consilier local Turnu Roșu.

Indiferent de presiunile pe care vechii politicieni le fac din obișnuință, USR va ramane un apărător al transparenței decizionale în slujba cetățenilor.

Comentariile sunt închise.