Profesorii sibieni precizează că acțiunile lor de protest nu au legătură cu susținerea vreunui partid politic
La marșul de protest al profesorilor de ieri au participat peste 2.500 de angajați din toate școlile județului Sibiu. Marșul s-a desfășurat pe traseul Piața Mare – Strada Ghe.Lazar-B-vd, C.Coposu-Strada A.Șaguna. În privirea lor se citea speranță, și credință în reușită, în puterea lor de A FI ÎMPREUNĂ! Azi 70% dintre membri de sindicat ai S.I.P. Sibiu sunt în grevă generală.
„Precizăm că acțiunile noastre de protest nu au legătură cu susținerea vreunui partid politic și nu dorim să fie asociate cu discuțiile interne ale guvernanților. Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu, afiliat la Federația Sindicatelor din Educație “SPIRU HARET”, prin vocea membrilor de sindicat, personal didactic de predare, personal auxiliar, personal nedidactic, personal de conducere indrumare și control a strigat RESPECT!”, transmite reprezentanții profesorilor protestari sibieni.
Membrii de sindicat vor decide dacă vor continua sau nu greva și luni.


Comentariile sunt închise.