Program special al autobuzului Rășinari – Sibiu în perioada sărbătorilor de iarnă

Primăria comunei Rășinari a anunțat programul special de circulație al autobuzului pe ruta Rășinari – Sibiu, valabil în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care utilizează transportul public.

Astfel, în data de 24 decembrie 2025, autobuzele vor circula în intervalul 05:15 – 22:00. În zilele de 25 decembrie 2025 și 1 ianuarie 2026, transportul public va fi suspendat, autobuzele necirculând.

În zilele de 26, 27 și 28 decembrie 2025, precum și în 2, 3 și 4 ianuarie 2026, autobuzul va funcționa după program de duminică, respectiv în intervalele 06:00 – 10:00 și 14:00 – 22:00.

De asemenea, în data de 31 decembrie 2025, programul va fi unul redus, cu circulație între 05:15 și 20:00.

Primăria comunei Rășinari și SC Gospodărire Comunală Locală Rășinari SRL recomandă călătorilor să țină cont de acest program special atunci când își planifică deplasările și transmit tuturor locuitorilor urări de Sărbători Fericite.

Comentariile sunt închise.