Proiectul Viața neștiută a grădinii s-a încheiat cu succes

Proiectul Viața neștiută a grădinii s-a încheiat cu succes

Anul 2020 a fost o grea piatră de încercare pentru întreaga societate, iar ONG-urile cu profil cultural și social au avut de întâmpinat și ele numeroase piedici în realizarea proiectelor pe care și le-au propus. Unul dintre puținele cazuri fericite care pot fi menționate este proiectul Viața neștiută a grădinii, inițiat de Asociația Culturală In Ars Veritas.

Proiectul a fost finanțat prin Start ONG, un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

Proiectul Viața neștiută a grădinii s-a desfășurat în două etape: etapa „de laboratorˮ, timp în care a fost scrisă, editată și tipărită cartea pentru copii cu același titlu, și etapa activităților ludice pe baza cărții, la care au participat elevii Școlii Gimnaziale „Aviator Ioan Savaˮ din Alțâna (întâlnire online) și grupe mixte de copii (clase primare și gimnaziale) din centrele sociale deschise de Asociația Elijah pe raza județului Sibiu, mai exact pe Valea Hârtibaciului, în satele Hosman, Nocrich, Țichindeal și Nou (întâlniri față în față).

Cartea, scrisă de Daria Bârsan și ilustrată de Ana Maria Mălăeștean, se adresează unui public țintă cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, însă poate fi o lectură plăcută chiar și pentru adulți. Ea este organizată în două parți: prima cuprinde poezii și imagini pe tema biodiversității dintr-o grădină, iar a doua, intitulată „Buzunarul educativˮ, conține câteva rubrici cu informații suplimentare despre plante, dăunători, insecte benefice, păsări și albine, prezentate într-o formă atractivă, pe înțelesul copiilor, dar și întrebări/ teme de discuție pentru activități interactive, precum rebusuri sau origami. Viața neștiută a grădinii poate fi citită accesând linkul https://online.flippingbook.com/view/346169/

www.sibiulinimagini.ro

Proiectul Viața neștiută a grădinii s-a încheiat cu succes

Comentariile sunt închise.