PSD Sibiu: Prevenția salvează vieți – bolile cardiovasculare pot fi evitate prin controale regulate
Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, marcată anual pe 29 septembrie, Organizația Municipală PSD Sibiu a transmis un mesaj public de conștientizare privind importanța prevenției în sănătatea cardiovasculară.
„Nu rata să fii responsabil pentru sănătatea ta!”, au transmis reprezentanții organizației, atrăgând atenția asupra faptului că bolile cardiovasculare continuă să fie principala cauză de deces la nivel global și o problemă majoră și în România.
Potrivit datelor citate în mesaj, rata mortalității din cauze cardiovasculare a atins în 2023 aproape 600,8 decese la 100.000 de locuitori – o cifră alarmantă, de peste 2,5 ori mai mare decât media Uniunii Europene. Mai mult, tot mai mulți adulți tineri, cu vârste între 30 și 40 de ani, sunt afectați de infarct sau accident vascular cerebral.
PSD Sibiu subliniază că multe dintre aceste afecțiuni pot fi prevenite dacă sunt depistate din timp și încurajează populația să își facă controale medicale regulate.
„Dorim să transmitem multă sănătate tuturor”, se încheie mesajul organizației.
PUBLICITATE


Comentariile sunt închise.