PSD Sibiu: Seniorii social-democrați au marcat Ziua Tricolorului prin participarea la ceremonia oficială

Reprezentanții Organizației Seniorilor Social Democrați Sibiu au participat la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Tricolorului, alături de autorități locale, județene și reprezentanți ai instituțiilor statului. În mesajul transmis, aceștia au evidențiat importanța drapelului național ca simbol al unității, libertății și identității României.

Astăzi, cu prilejul **Zilei Tricolorului**, reprezentanții Organizației Seniorilor Social Democrați Sibiu au participat, alături de instituțiile statului, autoritățile locale și județene, la ceremonia solemnă dedicată unuia dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale.

Tricolorul României reprezintă unitatea, demnitatea și continuitatea poporului român. Este datoria fiecărei generații să respecte și să transmită mai departe valorile pe care acesta le simbolizează: libertatea, solidaritatea și dragostea de țară.
Seniorii social-democrați din Sibiu își reafirmă respectul pentru istoria și tradițiile naționale, aducând un omagiu tuturor celor care au contribuit la apărarea și afirmarea României.
La mulți ani Tricolorului României! La mulți ani tuturor românilor!”, au transmis recent reprezentanții Organizației Municipale PSD Sibiu prin intermediul rețelelor de socializare.

Comentariile sunt închise.