Puiu Codreanu, Lena Miclăuș și Adrian Neamțu urcă pe scena Festivalului „Sus pe Muntele din Jina”. Programul complet al ediției cu numărul 54
Comuna Jina va deveni, în 25 și 26 iulie 2026, capitala folclorului din Mărginimea Sibiului, odată cu desfășurarea celei de-a 54-a ediții a Festivalului Folcloric „Sus pe Muntele din Jina”. Timp de două zile, scena festivalului va reuni ansambluri, soliști consacrați și tineri interpreți, într-un eveniment dedicat promovării tradițiilor autentice românești.
Comuna Jina se pregătește să găzduiască, în perioada 25-26 iulie 2026, cea de-a 54-a ediție a Festivalului Folcloric „Sus pe Muntele din Jina”, unul dintre cele mai vechi și apreciate evenimente tradiționale din județul Sibiu. Organizat de Primăria și Consiliul Local Jina, împreună cu Asociația Jinarilor de Pretutindeni, cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu, festivalul promite două zile pline de muzică populară, dansuri tradiționale și momente autentice dedicate păstrării valorilor culturale din Mărginimea Sibiului. Partener media al evenimentului este Sibiul în imagini.
Program bogat în prima zi
Festivalul debutează sâmbătă, 25 iulie, la ora 16:00, cu spectacole susținute de formații tradiționale din județele Sibiu, Hunedoara, Arad, Vâlcea și Gorj.
Pe scena amplasată la poalele Munților Cindrel vor urca artiști locali și invitați precum Maria Andrășel, Andrada Cinăzan, Alina Bucur, Ionuț Paca, Pavel Paca, Adina Malanga, Rebeca Negoi, Raul Tatu, Mugur Androne, Ionuț Andrei și George Cătană.
Publicul va putea urmări și momente oferite de Fluierașii și Fanfara din Jina, conduși de Dumitru Prodea, Grupul de dansuri populare al Școlii Gimnaziale Jina, coordonat de Roxana și Ștefan Radu, precum și Grupul vocal al Căminului Cultural Jina, condus de profesorul Cosmin Prode.
Prezentatorul primei seri va fi Traian Stoiță, iar evenimentul se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.
Duminică, spectacol cu artiști consacrați
Cea de-a doua zi a festivalului începe duminică, 26 iulie, la ora 12:00, cu deschiderea oficială și intonarea Imnului României de către Tudor Patriotul, acompaniat de Fanfara din Petrești.
De la ora 13:00, scena va găzdui un amplu spectacol folcloric susținut de formația condusă de Adrian Neamțu, alături de interpreții Puiu Codreanu, Ionuț Micu, Natalia Rusu, Maria și Mihai Nemeș, Dumitru Stoicănescu și Lena Miclăuș.
În program este inclusă și evoluția Ansamblului Folcloric „Purtata Secașelor” din Miercurea Sibiului, coordonat de Roxana și Ștefan Radu.
Prezentatorii ediției din acest an sunt Adina Roșca și Cătălin Doinaș.
O tradiție care adună mii de oameni
Ajuns la cea de-a 54-a ediție, Festivalul Folcloric „Sus pe Muntele din Jina” este considerat unul dintre cele mai importante evenimente dedicate promovării folclorului autentic și tradițiilor românești. An de an, mii de participanți din întreaga țară aleg să urce la Jina pentru a se bucura de spectacole, de atmosfera specifică Mărginimii Sibiului și de frumusețea peisajelor de la poalele Munților Cindrel.

Comentariile sunt închise.