Radu Fabian, numit președinte interimar al AUR Sibiu. Conducerea filialei, stabilită de la nivel central

Filiala AUR Sibiu are o nouă conducere, după ce deputatul Radu Fabian a fost numit președinte interimar al organizației județene, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate vineri, la care au participat consilieri și coordonatori locali ai partidului.

Organizația județeană AUR Sibiu s-a reunit vineri, 20 februarie 2026, într-o ședință extraordinară organizată la Restaurant Majestic din municipiu, la inițiativa deputatului Radu Fabian. La întâlnire au participat consilierii partidului, coordonatorii organizațiilor locale și coordonatorii zonali din județ.

În cadrul reuniunii a fost prezentată noua structură de conducere a filialei, stabilită la nivel central. Astfel, Radu Fabian a fost numit președinte interimar al AUR Sibiu, fără organizarea unor alegeri interne. Totodată, Anca Cibu a fost desemnată secretar general, iar Bogdan Drășovean va ocupa funcția de responsabil pentru resurse umane în cadrul organizației județene.

Noua structură de conducere include și 9 vicepreședinți la nivel județean, care vor coordona activitatea organizațiilor din teritoriu și vor contribui la implementarea strategiei politice a partidului în județul Sibiu.

Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat prezentarea componenței Biroului de Conducere Județean, structura organizatorică la nivel local, situația aleșilor locali și județeni, precum și coordonatorii organizațiilor din teritoriu. De asemenea, participanții au discutat planul de acțiune și activitățile pentru anul 2026, dar și alte probleme curente.

Potrivit unor surse din interiorul organizației, întâlnirea a avut un caracter restrâns, iar participanților li s-a cerut să nu utilizeze telefoanele mobile și să nu realizeze fotografii pe durata discuțiilor.

Reprezentanții AUR Sibiu urmează să prezinte în perioada următoare prioritățile politice și strategia organizației pentru anul în curs.

Comentariile sunt închise.